HORGA I. 1. – b, (Dm; Ștef; Rel; 17 B II 422; Buc; 17 A IV 122; Șez; Ard); numele e răspîndit deci pretutindeni. 2. Horga zis și Horgăiul, Danciu (16 A I 419). 3. + -an: Horgan (Isp I²). 4. + -aș: Horgaș, Stoian, munt. 1388. și Horgos b, (BA ung 21) sau < magh. horgaș „strîmb” (etim, B- Albescu); Horgaș, Gr., ard., 1757 (RA II 419). 5. + -ilă: Horghilă, mold. 6. + -ea, Horg/ea (Moț); -ești s. (Isp III²; Răc 24); -escul (CBog). 7. Compus cu Dan sau din horghidan, subst. folosit ca poreclă în Bucovina pentru „vlăjgan” (DLR): Orghidan, fam., ard, Brașov, scris și Horghidan, v. Orghidan. II. Identitatea formei horghidan cu Orghidan, pronunțat fără aspirație, justifică derivația din această temă a numelor fără h: 1. Orga (Moț); – T. (16 A II 85); – din Focșani (Sd VII 314). 2. + -oniu, Orgone(Dm); Orgone, Micul, 1479 (Tut); Orgoane, Șt. (Tut 47; Sur I); Orgojești s. (16 A I 296); -escu, Șt. (Tut); Orguești s. (C Ștef); cf. și tema orgoiu „joc cu mingea” (DLR) 3. Cu diftong: Oarga b. (16 B II 89) și Oargă ard., act., pe care B-Albescu îl explică din ung. varga „cismar” (BA ung 40); Varga fam., ard. (Viciu, 16). 4. + -otă: Orgotă, sau < Hîrgot 2. V. și tema Horja.